News cu Sorin Stoica. Un text pentru care mi-am pus pantofii albi
Feb 7, 2009 Dus de-acasa. Autor: Carmen Corbu
În urmă cu trei ani, cam pe vremea asta - ba nu, nu chiar, că era ianuarie şi ninsese mult - Cătălin Florescu mă suna să-mi spună că Sorin Stoica a murit. Cătălin Florescu ne fusese, la ziarul Partener, un fel de şef . Zic “un fel de” fiindcă îmi fusese mie, ca redactor şef, mai mult, iar lui Sorin, ca special guest star, mai puţin. Nu era telefonul de veşti proaste. Poate pentru că şi Cătălin şi eu şi chiar şi Sorin trăiam într-o lume în care veştile nu erau bune şi proaste. Erau doar news-uri. Pe reţeta: Sorin a murit, la priveghi se merge în zilele cutare şi cutare, la orele alea şi alea, înmormântarea e şi ea, neaparat la ora t şi în punctul z. În formatul ăsta, orice altceva ar fi fost redundanţă. Eee, adevărat, Sorin şi-ar fi putut permite luxul să se joace puţin cu ea. Noi nu. O fi şi ăsta un motiv pentru care Sorin a murit şi noi, cei care ne păzeam de ea cu toate puterile, trăim încă.
Uite, şi Sorin, care parcă a înţeles tehnicile noastre de profilaxie, a murit pe 9 ianuarie. S-a asigurat în felul ăsta că n-o să ne amintim, abia strânşi prin redacţii după vacanţă, de ziua morţii lui. Şi că n-o să ne apucăm să ne punem pantofii albi.
Sorin Stoica, Jurnal - 2005. “Un dialog superb. O vecină cu care am fost coleg de şcoală, deci cam de vârsta mea, care acum lucrează la primărie în Câmpina, îmi spune că fratele ei a înnebunit, că vrea pantofi albi. Fratele având cam 22 de ani. Mă uimeşte, iete, domne, cât bun gust! Când colo, fata continuă, i-am zis, păi pantofi albi îţi trebuie ţie! Adică ăia se asortau la Mercedes, la BMW şi ăsta mic nu avea moacă pentru aşa ceva. Nu era suficient de rafinat, stilat. Un fel de logică socială a bunului gust, nu ştiu cum să zic, pantofii albi sunt frumoşi pentru ca sunt purtaţi de oameni pe care io îi admir. Care oameni sunt de fapt nişte cretini violenţi”.
N-am nicio fotografie a lui Sorin. Să te fotografiezi era o redundanţă pe care n-o accepta nici el.
Energopetrol Câmpina, ţeapă pentru jucătorii pe bursă
Feb 7, 2009 Stirile de la ora chici. Autor: Carmen Corbu
Energopetrol Câmpina s-a dovedit una dintre cele mai proaste idei de investiţii pentru acest început de an.
Compania se află pe locul trei în topul celor mai proaste investiţii din luna ianuarie, realizat de cotidianul România Liberă. Plasamentele in titlurile societăţii câmpinene au adus investitorilor o pierdere de 40%. Pe lista celor mai proaste investiţii, Energopetrol este devansata doar de leu şi de Banca Comercială Carpatica. Alte firme prahovene care s-au dovedit investiţii deloc inspirate sunt Mefin Sinaia (aflată pe locul 4 al topului) şi Uztel Ploieşti (pe locul 17).
Tags: energopetrol campina, investitie, jucatori bursă, top romania libera
Nevestele noastre sunt mai destepte decât ale lor. Şi decât noi.
Feb 5, 2009 politiclinica. Autor: Carmen Corbu
Categoria Fitile si Detonatoare: Valentina Pelinel citeşte. Singură
(Articol publicat în reţeaua Ghimpele)
Asta e convingerea mea, după ce am văzut-o în emisiunea lui Marius Chivu de pe TVR1, “Citeşte şi dă mai departe”. În care s-a vorbit exact despre asta: despre cărţi. Prin urmare nu am dat acest titlu numai ca să facă notă discordantă cu ultimele titluri din presă care o vizează şi care sună cam aşa: Valentina şi Cristian Boureanu au schiat în Austria. Sau: Valentina şi Cristian Boureanu s-au bronzat în Caraibe. Sau: Valentina şi Cristian Boureanu au plecat în SUA. Etc. Bine, recunosc, am şi vrut să subliniez că Valentina citeşte de una singură. Cristian Boureanu nu m-a convins încă.
Tags: car, carti, cristian boureanu, cultura, marius chivu, tvr1, valentina pelinel
Categoria Dus de-acasă: Căruţa cu chiloţi
Feb 5, 2009 Dus de-acasa, Stirile de la ora chici. Autor: Carmen Corbu
(Articol publicat în reţeaua Ghimpele)
Căruţa cu chiloţi s-a răsturnat la Piteşti. Unde, defilările lungi şi dese sunt cheia marilor succese.

Cu nici două săptămîni în urmă, a fost prezentarea de lenjerie intimă de la clubul Illusion, la care au participat, printre vedetele Playoby, şi din ce în ce mai cunoscuta soră a Monicăi Columbeanu. Nici nu s-au stins bine de tot ecourile şi imaginile n-au dispărut definitiv din memoria spectatorilor, că se anunţă o altă mare debarcare de chiloţi pe plaiurile argeşene. De data aceasta este vorba despre chiloţii cu semnătura Cătălin Botezatu, deci despre chiloţii bărbăteşti. Aşa, ca să nu existe discriminare şă să se bucure de frumos ochii de ambele sexe ai locuitorilor din Piteşti. Mega show-ul urmează se desfăşoare la acelaşi club Illusion. Deci, doamnelor, domnişoarelor, mamelor, bunicilor… urmează o defilare a băieţilor lui Bote.
Promoţii…! Dar până unde!?
Pentru că tot se apropie Ziua Îndrăgostiţilor, se anunţă şi mega discounturi. Cunoscătorii într-ale comerţului electronic se jură că pe site-ul creatorului au fost deja afişate promoţiile: pentru produse de 120 lei, livrarea va fi gratuită; pentru produse în valoare de 250 lei, livrare gratuită şi 10% discount; pentru produse în valoare de 350 de lei, livrare gratuită şi 15% discount. Mai multe voci feminine s-au declarat încă nemulţumite de pachetele promoţionale existente. Şi aşteaptă alte pachete, începând de la: pentru cumpărături în valoare de 450 lei, livrarea se face gratuit de unul dintre băieţii de pe podium.
Efectele invaziei de chiloţi asupra populatiei
Atâte manechine - fete, băieţi, n-are importanţă - defilând în lenjerie intimă prin faţa piteştenilor nu puteau să nu producă efecte. Unul dintre acestea este reprezentat de scăderea semnificativă a numărului de cupluri fidele. Astfel, în luna ianuarie, la Primăra Piteşti au fost depuse doar 11 cereri pentru acordarea aşa-numitei „Diplome de fidelitate“. Diplomele se acordă, potrivit unei tradiţii, pentru căsătorie neîntreruptă vreme de peste 50 de ani. De reţinut că anul trecut, se înregistrau lunar peste 20 de cereri. Se poate, deci, observa că s-a înjumătăţit numărul cuplurilor fidele. Da?! Cum premierea unui cuplu însemna un premiu de 500 de lei, plus un buchet de flori, e clar că avem de a face cu o scădere a cheltuielilor administraţiei locale, deci cu o economie la buget.
Tags: arges, catalin botezatu, Pitesti
Jenica Tabacu râde, cântă şi dansează
Feb 3, 2009 politiclinica. Autor: Carmen Corbu
“Vă propun trei acţiuni şi anume: un concurs interliceal de dans cu ocazia Sf. Valentin, pe 14 februarie, pentru care ar fi nevoie de 2.000 lei noi, tradiţionala manifestare «Hasdeu in memoriam» din 28 februarie, pentru care este nevoie de suma de 1.000 lei şi un spectacol «Omagiu femeii» pe 8 Martie, cu artişti cunoscuţi, un spectacol cu multe surprize, care ar costa 190.000 lei”.
În plină criză, cu o datorie de aproape două miliarde de lei vechi numai pentru CPGC, plus alte împrumuturi pe cap, administraţiei locale i se solicită cheltuieli pentru un eveniment de tipul “Omagiu Femeii”. Chiar aşa, Jenica tabacu ori e lipsită total de imaginaţie, ori trăieşte în vremuri de mult apuse. Altminteri cum să-i fi venit sintagma asta comunistă în minte? Pe urmă, dincolo de lipsa de stil şi de imaginaţie, ce fel de scară a priorităţilor are consilierul local Jenica Tabacu? Pentru că… pe pariu că există o mulţime de câmpinence care ar prefera să fie “omagiate” puţin altfel? Să aibă un loc de muncă, să nu le plouă în staţiile de microbuz, să poată circula pe trotuar, să-şi parcheze maşinile în locuri civilizate, să nu-şi rupă tocurile în gropile din asfalt etc..
Tags: buget local, jenica tabacu, parcari, spectacol, taxe si impozite campina
Pierdut partid, îl declar nul. Cinci câmpineni lăsaţi pe drumuri bune şi un Florin Anghel care n-a putut să sară departe de Georgică Severin
Feb 3, 2009 politiclinica. Autor: Carmen Corbu

Foto Ziarul Oglinda
E oficial: vechea vorbă românească “Eu te-am făcut, eu te omor” s-a concretizat în cazul “partidului lui Florin Anghel”. Conform unei hotărâri a Curţii de Apel, PNDC a fost dizolvat. Cinci consilieri locali rămân pe drumuri la Câmpina şi urmează să decidă dacă fac prima la stânga sau prima la dreapta. În presa locală se fac speculaţii: se duc la PSD sau se duc, mai probabil, la PD-L.
Cu cei cinci PNDC-işti, Consiliul Local Câmpina era de departe cel mai cu moţ din ţară. Unde am mai auzit noi de un astfel de algoritm politic după ultimele alegeri locale? Nicăieri. Şi acum… hai să vedem. Ce e cu cei cinci. Dintre toţi, o singură persoană pare genul care se uită seara în oglindă şi se întreabă ce a făcut în ziua aia, daca îi e sau nu ruşine la finalul ei. E vorba despre Monica Clinciu. Mai avem acolo pe un Florin Marcu, pe un Dan Telegescu şi pe o Gena Preda. Cine sunt ei din punct de vede politic? Ce ar avea de pierdut, deci de apărat? Nimic. Aşa că, cel puţin aceştia trei din urmă, să facă bine să nu plângă deloc, ba chiar să se bucure şi să le fie recunoscători lui Anghel că i-a adus acolo unde sunt. Rămâne în afara discuţiei şeful tuturor, Alin Moldoveanu, care iar n-are motive să-şi plângă de milă sau să reclame compasiunea cuiva.
Dincolo de toate acestea, rămâne faptul că Florin Anghel a îngropat o idee. Că a dat de pereţii PD-L-ului cu ceva ce părea doar o utopie dar ar fi putut să însemne o schimbare în rahatul ăsta de politică românească. Că a probat că n-au greşit cei care l-au taxat drept traseist, oportunist etc. Până la urmă, că a dovedit încă o dată că nu rămâne din el nimic alceva decât o creaţie a lui Georgică Severin. După chipul şi asemănarea acestuia. Cât a fost departe de Severin, Anghel a probat nişte competenţe şi a demonstrat nişte calităţi. L-a învins pe Dan Voiculescu. A câştigat simpatia politicienilor din teritoriu. A fost la Cluj şi a fost în Elveţia. A obţinut, cu un partid resuscitat pe fugă, 16 primari, 163 de consilieri locali, 2 muncipali şi 5 judeţeni. A făcut din Prahova, fieful unui partid care câştiga notorietate. Şi, pe urmă, gata cu toate astea. Epoca de glorie a lui Anghel s-a încheiat imediat ce a sărit, din nou, în braţele lui Georgică Severin.
Referitor la epoca de glorie despre care vorbeam citiţi şi
- Florin Anghel castiga in fata PC
- PNDC a castigat in Prahova 13 primarii si 159 de mandate in consiliile locale
Tags: alin moldoveanu, consili, florin anghel, georgica severin, monica clinciu, pdl, pndc, prahova, psd
Sorin Stoica, Jurnal - 2005. “Un dialog superb. O vecină cu care am fost coleg de şcoală, deci cam de vârsta mea, care acum lucrează la primărie în Câmpina, îmi spune că fratele ei a înnebunit, că vrea pantofi albi. Fratele având cam 22 de ani. Mă uimeşte, iete, domne, cât bun gust! Când colo, fata continuă, i-am zis, păi pantofi albi îţi trebuie ţie! Adică ăia se asortau la Mercedes, la BMW şi ăsta mic nu avea moacă pentru aşa ceva. Nu era suficient de rafinat, stilat. Un fel de logică socială a bunului gust, nu ştiu cum să zic, pantofii albi sunt frumoşi pentru ca sunt purtaţi de oameni pe care io îi admir. Care oameni sunt de fapt nişte cretini violenţi”.
